O candidată creștină la primărie, din Marea Britanie, care a fost concediată în luna mai a anului trecut pentru că și-a exprimat public convingerile biblice cu privire la căsătorie în timpul campaniei electorale, a soluționat procesul împotriva fostului său angajator.

După cum a relatat CBN News, Maureen Martin și-a exprimat punctul de vedere cu privire la mai multe subiecte, cum ar fi căsătoria, anul trecut, ca parte a campaniei sale electorale.

Sub promisiunea ei, aceasta a scris: „Căsătoria: Mă angajez să trec peste corectitudinea politică și să afirm pur și simplu adevărul că mariajul între un bărbat și o femeie este elementul fundamental pentru o societate de succes și cel mai sigur mediu pentru creșterea copiilor.”

După ce au distribuit broșura ei de campanie pe rețelele de socializare, apărătorii drepturilor homosexualilor au acuzat-o pe Martin de „încălcarea legilor” și de „promovarea activă a prejudecăților și a discriminării”, a relatat Church Leaders.

Martin, în vârstă de 56 de ani, a lucrat pentru L&Q ca manager de locuințe timp de 13 ani și a avut un dosar de angajat excepțional. De asemenea, este președintele unui partid politic din Marea Britanie numit Christian People’s Alliance (CPA).

Se pare că L&Q a primit mai multe plângeri după ce Martin a postat broșura de campanie și a lansat o investigație. De asemenea, oficialii companiei și-au exprimat îngrijorarea cu privire la postările anterioare pe rețelele de socializare în care ea comentase despre atleții transsexuali și despre steagul curcubeului.

Angajatorul lui Martin, LONDON & Quadrant Housing Trust (L&Q), a concediat-o pe aceasta pentru că ar fi răspândit un „discurs plin de ură”, deoarece broșura sa de campanie susținea definiția tradițională, biblică a căsătoriei.

În scrisoarea de concediere, i s-a spus că opiniile sale ar putea fi „percepute ca fiind discriminatorii, dureroase și ofensatoare față de membrii comunității LGBTQ+, față de familiile netradiționale și față de avort”.

Reprezentată de avocați de la Christian Legal Centre, un proiect al organizației de supraveghere Christian Concern din Marea Britanie, Martin a intentat un proces împotriva L&Q pe motiv de discriminare, hărțuire, discriminare indirectă și concediere nedreaptă.

În urma concedierii sale, 42.000 de persoane au semnat o petiție prin care au cerut secretarului de stat pentru muncă și pensii din Regatul Unit să modifice Legea privind drepturile de angajare din 1996 pentru a proteja libertatea de exprimare.

La doar câteva zile de la împlinirea unui an de la concedierea sa, Martin a soluționat procesul împotriva L&Q. Avocații ei au declarat că destituirea ei a încălcat dreptul la exprimare politică în temeiul articolelor 9 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și că a fost „în afara limitelor unor răspunsuri rezonabile” în toate circumstanțele cazului său, potrivit Christian Concern.

Aceștia au adăugat că L&Q a menținut o poziție fermă în timpul procedurilor disciplinare și că protejarea caracteristicii orientării sexuale a avut prioritate față de cea a religiei sau a convingerilor. Cazul a fost descris chiar ca fiind un „atac la adresa democrație”.

L&Q adăpostește peste 250.000 de persoane în partea de sud-est a țării și își anunță pe scară largă obiectivele de a menține o poziție înaltă în Stonewall’s Equality Index. Indicele este prezentat ca fiind o „listă definitivă care prezintă cei mai buni angajatori pentru personalul lesbian, gay, bi și trans”, potrivit Wikipedia.

Înțelegerea dintre Martin și asociația de locuințe ia în calcul pierderea de venituri ca urmare a concedierii sale, prejudiciul adus sentimentelor în legătură cu „concedierea discriminatorie” și „tratamentul anterior concedierii”, potrivit Christian Concern. Cazul lui Martin este considerat a fi primul caz în care un candidat politic este concediat de angajator pentru convingerile sale creștine.

„Mă bucur că L&Q a plătit o sumă atât de substanțială în urma concedierii. Știu că Dumnezeu m-a ajutat să trec prin această situație și nu pot să subliniez mai mult importanța faptului că creștinii iau atitudine atunci când sunt discriminați”, a declarat Martin într-un comunicat de presă.

„A fost înfiorător ceea ce mi s-a întâmplat, dar acum sunt mai puternică. O mare parte din cultura noastră este acum anticreștină și crede că principiile biblice, în special în ceea ce privește căsătoria și sexualitatea, sunt „discursuri pline de ură” și, prin urmare, ilegale”, a avertizat ea.

Martin a spus că este îngrijorător modul în care credințele creștine privind căsătoria sunt reduse la tăcere și tratate cu atâta ostilitate și dispreț în Regatul Unit.

„Ar fi trebuit să am dreptul de a-mi exprima propriile convingeri și nu ar fi trebuit să mi se ceară să mă autocenzurez sau să fiu forțată să îmi părăsesc locul de muncă”, a spus ea.

„Biblia nu aprobă căsătoria între persoane de același sex. Dacă încerci să iei o poziție de mijloc în această problemă, te compromiți rapid. Ca partid creștin, nu suntem într-un concurs de popularitate, ci într-un concurs al adevărului, iar când vine vorba de adevăr, noi câștigăm întotdeauna”, a continuat Martin.

Sursa: CBN News