Oamenii sunt cu ochii pe Rusia în urma atrocităților comise încă de la începutul războiului cu Ucraina, de la uciderea și torturarea liderilor religioși, până la distrugerea caselor Domnului.

Un oficial rus a folosit chiar termenul de ,,desatanizare’’ pentru a descrie planul de „curățare” a națiunii de multe grupuri religioase.

,,Desatanizarea ar trebui înțeleasă ca fiind eliminarea diversității religioase înfloritoare a Ucrainei. În plus, ea prezintă tratamentul dur cu care aceste grupuri s-ar confrunta sub dominația rusă’’, a declarat rabinul Abraham Cooper, vicepreședinte al Comisiei Americane pentru Libertatea Religioasă Internațională.

Miercuri, membrii Comunității (USCIRF) s-au întâlnit virtual pentru a evidenția modul în care invazia Rusiei în Ucraina creează încălcări grave ale libertății religioase, în special în teritoriile ocupate de Rusia.

,,Armata rusă a bombardat nesistematic biserici, mănăstiri, săli ale regatului, moschei, sinagogi, cimitire și alte locuri religioase, iar soldații ruși au răpit și torturat personalități religioase din cauza rolurilor lor de conducere’’, a declarat președinta Comisiei, Nury Turkel, în fața grupului.

CBN News a relatat despre cruzimile petrecute în orașul Bucha. Jurnalistul George Thomas s-a întâlnit cu creștinii care au fost forțați să se ascundă, putând doar să se roage, în timp ce trupele rusești comiteau atrocități, printre aceștia fiind și pastorul ucrainean Oleg Bondarenko.

,,Comandantul a spus că mă va pune să privesc cum îi ucide pe ceilalți și apoi mă va jupui de viu’’, a spus Bondarenko.

O sută șaizeci și șapte de creștini ucraineni s-au ascuns în subsolul unei biserici când a început asaltul rusesc. În ciuda calvarului lor, înregistrările video și fotografiile obținute de CBN News arată că membrii bisericii se roagă, cântă și citesc Scripturile zi și noapte.

Pastorul Serghei Anohin crede că Dumnezeu le-a cruțat viețile datorită rugăciunilor lor. ,,Era foarte clar pentru noi că Dumnezeu veghea asupra noastră, totul era în mâinile Lui. La fel ca în povestea în care Daniel a fost în groapa cu lei, noi eram sub protecția lui Dumnezeu’’, a spus el.

Tătarii musulmani din Crimeea sunt, de asemenea, reprimați de autoritățile ruse, mulți dintre ei fiind condamnați la perioade lungi de închisoare pentru opoziția față de ocupație.

Comunitatea evreiască din Ucraina este și aceasta vizată. ,,Forțele rusești care atacă Ucraina au profanat locurile de comemorare a Holocaustului și, din păcate, au ucis supraviețuitori ai Holocaustului’’, a declarat rabinul Cooper.

Nu este vorba doar de Ucraina. De la invazie, Moscova își înăsprește controlul în interiorul Rusiei, inclusiv asupra grupurilor religioase. Rabinul-șef al Moscovei, Pinchas Goldschmidt, aflat în exil, a depus mărturie despre antisemitismul cu care se confruntă evreii de acolo.

,,Această nouă situație pentru evreii din Rusia devine din ce în ce mai periculoasă, iar în septembrie am făcut un apel la evreii din Rusia: cine poate pleca, să părăsească țara’’, a declarat Goldschmidt. ,,Suntem îngrijorați de starea comunității evreiești de acolo, nu toată lumea poate pleca’’.

Rabinul Goldschmidt spune că 30% dintre evreii ruși au părăsit Rusia de când a început războiul, 50.000 dintre ei emigrând în Israel.

Între timp, fostul Membru al Camerei Reprezentanților a SUA, Frank Wolf, a recomandat trimiterea unei delegații la Moscova, inclusiv a Papei, pentru a pune presiune pe liderii politici și religioși ruși să oprească persecuția.

Sursa: CBN News