În multe țări din Vest, tot mai puțini copii se nasc cu sindrom Down. Testele prenatale permit detectarea precoce a afecțiunii, iar majoritatea părinților aleg să întrerupă sarcina. În Danemarca, de exemplu, aproape toți copiii diagnosticați cu Trisomie 21 înainte de naștere sunt avortați, iar în câțiva ani, în această țară ar putea să nu mai existe persoane cu acest sindrom.
Fenomenul este tot mai vizibil și în Germania. Potrivit Centrului German de Informare privind Sindromul Down, între 90 și 95% dintre sarcinile cu acest diagnostic sunt întrerupte. Deși nu există statistici exacte, se estimează că în prezent, în Germania, trăiesc între 30.000 și 50.000 de persoane cu sindrom Down.
Recent, în metrou, mi-a atras atenția o fetiță plină de viață, care vorbea plină de entiziasm cu mama ei. S-a așezat pe un scaun, a bătut cu palma pe locul de lângă ea și a strigat cu bucurie: „Mami, stai aici!” Apoi, a început să o întrebe nerăbdătoare când vor merge să mănânce pizza. Privirile celor din jur s-au îndreptat spre ea — unii curioși, alții ușor deranjați. Mama i-a șoptit să vorbească mai încet, iar fetița s-a cuibărit lângă ea.
Copilul avea sindrom Down. Într-un loc unde majoritatea oamenilor își petrec timpul în tăcere, captivați de ecranele telefoanelor, ea a adus un suflu de prospețime și sinceritate. Puțini oameni reușesc să transmită o asemenea bucurie autentică precum această fetiță.
În Germania, unul din 800 de nou-născuți are sindrom Down. La o rată a nașterilor de aproximativ 700.000 pe an, acest lucru ar însemna în jur de 875 de copii cu Trisomie 21 anual. Însă, fără numărul ridicat de avorturi, această cifră ar fi mult mai mare. În Europa, unde se nasc anual 3,7 milioane de copii, doar 8.031 au sindrom Down. Fără avorturi, acest număr ar depăși 17.000.
În Danemarca, fenomenul este și mai evident. În 2019, doar 18 copii cu sindrom Down s-au născut în întreaga țară, iar în 2017 numărul a fost și mai mic. Din 2004, guvernul danez oferă gratuit testarea prenatală pentru depistarea Trisomiei 21, iar 97% dintre femeile însărcinate fac acest test. Majoritatea aleg să continue sarcina doar dacă rezultatele nu indică anomalii.
Revista Der Spiegel a abordat acest fenomen într-un mod controversat, afirmând că „97% dintre femeile însărcinate din Danemarca pot decide dacă doresc sau nu un copil cu dizabilități”. Realitatea este că, atunci când testul indică o probabilitate mare de sindrom Down, 95% dintre părinți aleg să întrerupă sarcina.
Ironia este că, în ciuda acestor decizii, statul danez oferă sprijin și îngrijire medicală mai bune ca niciodată pentru persoanele cu sindrom Down.
Această tendință ridică întrebări importante despre valorile societății moderne: cine are dreptul să decidă asupra vieții unui copil nenăscut? Și ce înseamnă cu adevărat să fii acceptat într-o societate care pare să respingă existența anumitor oameni înainte ca ei să vină pe lume?