cross one radio logo

Turneul național de lied Blue Hour ajunge la ultimul recital pe 5 august, la Iași, după concerte susținute la Brașov, Ploiești și București. Proiectul îi aduce împreună pe soprana Noemi Onucu Dumitrașcu și pianistul Daniel Dumitrașcu, într-un program dedicat liedului european.

Recitalurile includ lucrări de Piotr Ilici Ceaikovski, Serghei Rahmaninov, George Enescu, dar și ale altor compozitori reprezentativi ai genului. Prin acest turneu, cei doi artiști își propun să apropie publicul de frumusețea liedului, un gen care îmbină poezia și muzica într-o experiență artistică intimă.

L-am întrebat pe pianistul Daniel Dumitrașcu cum a fost primit turneul de public și cum îi influențează credința felul în care interpretează muzica.

Originar din Ploiești, Daniel Dumitrașcu își continuă studiile de master la Academia Regală Daneză de Muzică din Copenhaga și la Universitatea Națională de Muzică din București. În ultimii ani a concertat atât în țară, cât și în străinătate, iar alături de Noemi Onucu Dumitrașcu își dorește ca, prin turneul Blue Hour, să aducă liedul mai aproape de publicul din România și să creeze un spațiu de reflecție și emoție prin muzică.

Sursă: DadaTV.ro