cross one radio logo

Pe data de 27 Mai, la ora 19:30, în incinta Campusului BBSO din Oradea, Sanctus Pro Deo va susține ultimul concert din seria „EU SUNT”. Acest eveniment special aduce în prim-plan Evanghelia printr-o combinație inedită de muzică și artă vizuală.

„Este un mesaj foarte bine gândit și chiar îmi pare rău că nu am adus un prieten care nu are o relație cu Dumnezeu să-l poată auzi”, a declarat un spectator anterior.

Sanctus Pro Deo este o organizație non-profit, înființată în anul 2004 la Sibiu, care astăzi este reprezentată de un ansamblu muzical format din peste 80 de coriști și instrumentiști creștini evanghelici din întreaga țară și din afara ei.

Evenimentul este conceput pentru a comunica adevărul despre Dumnezeu, mântuire și credința creștină. În plus, oferă un cadru propice dezvoltării muzicale, relaționale și spirituale a participanților.

Alături de soliști remarcabili, corul, band-ul și orchestra Sanctus Pro Deo interpretează piese dintr-un repertoriu vast ce include muzică creștină contemporană.

Nu uitați să vă rezervați locul din timp pentru acest eveniment deosebit!

Detalii și bilete disponibile la: https://evticket.ro/eveniment/concertul-eu-sunt-2024-oradea