În tot mai multe țări europene, eutanasia devine o realitate legislativă. Acolo unde altădată moartea era privită cu teamă și respect, acum este tot mai des tratată ca fiind o alegere personală, o chestiune practică. Olanda, pionieră în acest domeniu, a legalizat eutanasia în 2002, după ani de dezbateri intense. De atunci, discuțiile s-au estompat, semn că pentru mulți subiectul a devenit „normalitate”.
În prezent, alte state europene parcurg același drum. Slovenia a decis recent să permită sinuciderea asistată, în urma unui referendum în care 55% dintre votanți s-au declarat favorabili — o majoritate relativă, în condițiile unei prezențe la vot de doar 41%. Franța, Marea Britanie, Austria, Italia (prin regiunea Toscana), Cipru, Islanda, Irlanda, Portugalia și Germania se află în diferite stadii ale dezbaterii sau reglementării eutanasiei.
Germania, de exemplu, a fost obligată de Curtea Constituțională, în 2020, să creeze un cadru legal pentru sinuciderea asistată, după ce interdicția a fost considerată contrară dreptului la autodeterminare. Este o schimbare radicală, având în vedere că în 2001, un ministru german critica vehement modelul olandez. Iar acest proces de schimbare se resimte în majoritatea țărilor europene.
Întrebarea este: de ce unele state adoptă rapid astfel de legi, iar altele ezită? Trecutul istoric, valorile culturale sau influența religiei pot explica parțial diferențele. Germania, marcată de ororile nazismului, se mișcă mai prudent. Olanda, cu o tradiție liberală și protestantă, a fost deschisă ideii de la început. Deși Norvegia nu se remarcă printr-un conservatorism accentuat, tema eutanasiei abia acum intră în atenția publică.
Totuși, există o tendință generală. Oamenii trăiesc mai mult, medicina a evoluat, iar valorile s-au schimbat: autonomia personală este tot mai importantă. În acest context, moartea este văzută ca un aspect logistic, nu spiritual. Frica de moarte — și ceea ce ar putea urma după — pare să fi dispărut din conștiința colectivă. Pentru legislatori, moartea nu mai e un mister, ci o „problemă” care poate fi reglementată.
Creștinii implicați în domeniul îngrijirii medicale au apărat cu convingere sacralitatea vieții. Uneori, au reușit să tempereze tendințele legislative. Însă, per ansamblu, direcția societății pare greu de oprit. Moartea devine „serioasă” doar atunci când este înțeleasă ca fiind o întâlnire între om și Dumnezeu. Fără această perspectivă, viața pierde din sacralitate, iar moartea devine o simplă opțiune.
Pentru cei care doresc o schimbare de direcție, soluția nu este doar juridică sau politică, ci una profund spirituală: o redescoperire a originii vieții și a sensului ei. Numai înțelegând că viața este darul unui Dumnezeu viu și sfânt, vom putea spera că societatea va reîncepe să o prețuiască.