Știința atunci și acum Mulți dintre primii oameni de știință, precum Nicolaus Copernic, Galileo Galilei, Johannes Kepler și Isaac Newton, erau ei înșiși creștini sau au fost puternic influențați de o viziune creștină asupra lumii. Iar aceasta a fost cea care i-a...
O mare parte dintre tensiunile care se formează între Biblie și știință își găsește rădăcinile în ipotezele filosofice ale cercetătorilor laici. Dar Cuvântul lui Dumnezeu are soluții chiar și pentru aceste tensiuni, oferindu-ne principii cu ajutorul cărora să găsim...
Când vine vorba de rețelele de socializare, probabil că ne-am dori ca cineva să ne ofere o rețetă precisă de urmat – iată cât timp trebuie să petreci pe fiecare platformă – și o listă de oameni pe care să-i urmărești. În plus, să ne învețe și ce tipuri de...
Cum poți ști că duci o viață productivă? În primul rând, asigură-te că înțelegi ce spune Dumnezeu despre productivitate.Chemarea măreață de a fi productiviPentru unii, cuvântul „productivitate” generează entuziasm și curiozitate, în timp ce altora le inspiră frică și...
Conversații superficiale. Fie că e vorba despre întâlniri de socializare sau despre primul date, cei mai mulți oameni sunt de acord cu faptul că discuțiile cu privire la vreme, job sau ultimele știri sunt superficiale, ba chiar plictisitoare. Pe de altă parte, cei mai...
Acest site folosește cookies care sunt necesare functionarii site-ului www.crossone.ro. Vizitandu-ne, acceptati utilizarea lor. Puteti afla mai multe informatii citind Politica de confidentialitate